Albirea dentară este o procedură cosmetică comună care implică îndepărtarea petele organice de pe suprafața dinților, cu scopul obținerii unui zâmbet cât mai natural. Albirea dentară nu produce durere și poate fi efectuată la orice persoană cu o bună sănătate orală, care nu prezintă afecțiuni dentare sau gingivale netratate.
Cauzele decolorării dinților
Decolorarea dinților poate fi cauzată de diferiți factori, precum fumatul, consumul de băuturi și alimente colorate, precum și de diferite medicamente. În plus, eroziunea smalțului dentar, asociată în general cu diferite afecțiuni orale și cu înaintarea în vârstă, poate dezvălui dentina, un țesut mineralizat situat sub smalțul dentar, a cărui culoare este de obicei mai galbenă decât cea a smalțului.
Opțiuni de albire a dinților
Există mai multe opțiuni pentru albirea dintilor, inclusiv:
– albirea dentară profesională (efectuată în cabinetul stomatologic, procedura implică aplicarea unui gel de albire pe dinți, care este apoi activat cu ajutorul unei lămpi speciale cu LED-uri sau laser);
– albirea dentară la domiciliu (implică în general purtarea unei gutiere, pe care se aplică un gel special de albire, pentru o perioadă de timp, de obicei, câteva ore pe zi, timp de câteva săptămâni).
De asemenea, albirea dentară la domiciliu se poate realiza inclusiv cu ajutorul unor produse de albire disponibile fără prescripție medicală, precum benzile de albire a dinților sau pastele de dinți pentru albire. Anumite soluții, precum bicarbonatul de sodiu sau cărbunele activ, au fost recomandate ca potențiale substanțe capabile să îmbunătățească culoarea dinților. Cu toate acestea, se recomandă evitarea utilizării unor astfel de substanțe fără acordul medicului stomatolog, deoarece pot favoriza apariția unor afecțiuni orale sau pot agrava afecțiuni deja existente.
Fațetele dentare reprezintă o altă opțiune cosmetică de îmbunătățire a zâmbetului, fiind o procedură minim invazivă care nu doar că modifică semnificativ culoarea dinților, dar poate masca și defectele minore de poziționare sau formă a dinților.
Care e diferența dintre fațetele dentare și albirea dentară?
Fațetele dentare sunt mici structuri protetice personalizate care sunt atașate pe fața frontală a dinților, pentru a îmbunătăți aspectul dinților și pentru a corecta diferite defecte minore. Pe de altă parte, albirea dentară este o procedură non-invazivă care implică utilizarea unui gel de albire pe suprafața dinților, pentru a îndepărta petele și a obține o culoare mai albă a dinților.
Deși fațetele dentare sunt mai scumpe decât procedura de albire a dinților, trebuie luat în calcul faptul că, după plasarea fațetelor, se elimină nevoia de albire a dinților. Cu alte cuvinte, raportarea exclusivă la pret fatete dentare sau la o singură procedură de albire a dinților ar fi eronată, deoarece, pe perioada în care un pacient poartă fațete, un pacient fără fațete dentare ar putea avea nevoie de aproximativ 10 proceduri de albire dentară.
Sfaturi pentru menținerea dinților albi
Pentru a menține dinții albi după procedurile de albire, este important să se evite alimentele și băuturile care pot cauza decolorarea dinților. De asemenea, este necesar să se acorde o atenție igienei orale zilnice, precum și să se respecte vizitele regulate la dentist.