Cine își mai aduce aminte de perioada în care programul de lucru începea la 8 și se încheia la ora 16? Ce-i drept, unele persoane sunt norocoase și încă au un astfel de program sau unul asemănător (dacă adăugăm și pauza de masă). Astăzi, cei mai mulți oameni lucrează de la ora 9 până la 18 și chiar și mai mult, în funcție de orele suplimentare ce sunt nevoiți să le efectueze din diferite motive. În aceste condiții, viața personală este pe al doilea loc și timpul liber devine un lux. Foarte puține activități se mai pot face astfel încât să se găsească un echilibru între timpul petrecut cu familia și prietenii și timpul personal. Chiar și două sau trei ore pe zi contează când vine vorba despre petrecerea timpului cu persoanele dragi.
În cazul în care te regăsești în situația de a nu avea un program de muncă ideal, probabil cauți mereu soluții prin care să îți ușurezi viața. Spre exemplu, apelezi foarte des la shopping online pentru diferite produse sau chiar și servicii. În loc să pierzi câteva ore săptămânal în trafic și așteptând la cozi în magazine, este mult mai simplu să plasezi o comandă online și să aștepti produsele acasă.
Un alt exemplu? O zi de naștere sau o aniversare! De cele mai multe ori, dacă ziua de naștere este în timpul săptămânii, este posibil să nu ai cum să petreci alături de persoana dragă ție. Însă, îi poți face ziua mult mai frumoasă, alegând să îi trimiți un buchet de flori sau un alt aranjament floral deosebit. Acest lucru este posibil datorită florăriei online Maison d’Or, de unde poți comanda livrare flori prin curieri proprii.
Astfel, indiferent de ocazie, timpul nu va mai fi un impediment pentru a cumpăra un cadou simbolic pentru o aniversare sau o zi de naștere ori onomastică. Datorită programului de livrare, poți să alegi o oră care să fie perfectă pentru oricine, astfel încât livrarea să se efectueze în cele mai bune condiții. Poți comanda florile dorite oriunde te-ai afla și în mai puțin de două ore de la plasarea comenzii, acestea vor fi livrate la adresa menționată.
Partea cea mai bună? Pe lângă flori, poți comanda și alte produse, ideale pentru a întregi un cadou: tort, ciocolată, șampanie, de ce nu chiar și un parfum, baloane decorative și clasicii ursuleți de pluș, atât de romantici. Mai simplu spus, tot ce ai nevoie pentru a sărbători la doar un click distanță. În plus, poți alege și aranjamente speciale, cum ar fi cutii cu flori. Dacă vrei să afli mai multe despre acestea, vezi aici cutiile cu flori.
Să îți mai spunem și alte avantaje ale unei florării online? Florile vor fi ambalate astfel încât să reziste perfect pe toată durata transportului și să asigure o surpriză plăcută destinatarului. Nimeni nu va ști ce se află în cutii până în momentul în care acestea vor fi deschise. Așadar, emoțiile vor fi la superlativ.
În plus, poți comanda și flori deosebite, pe care poate nu le-ai mai văzut până atunci sau despre care nu credeai că ar arăta bine în buchete. Designerii florali de la Maison d’Or, transformă orice buchet într-o adevărată operă de artă.
Ce spui? Data viitoare comanzi flori online?