Nu știi cum să te îmbraci în zilele de toamnă? Dacă în sezonul cald poți lua din dressing un tricou și o pereche de pantaloni scurți, toamna îți trebuie articole călduroase și ținute compuse.
Totuși, nu este dificil să creezi outfituri la modă pentru zilele cu temperaturi scăzute! Nu ai nevoie decât de hainele și încălțămintea potrivite, pentru ținute excelente de toamnă. Deși vorbim despre anotimpul rece, nu te limita la purtarea articolelor în nuanțe închise de negru, gri sau maro. De pildă, șosetele vesele sunt accesorii excelente pentru toamnă, pentru că scot din anonimat o ținută.
Descoperă care sunt ținutele pe care le poți aborda toamna, în care să incluzi și șosetele vesele, din rândurile de mai jos.
Cu jeanși și maletă
Nu știi cum să porți șosetele haioase în ținute comode pentru toamnă? Într-o zi obișnuită, ai nevoie de bluze care îți țin de cald. Din acest motiv, poți opta pentru o maletă simplă, pe care să o asortezi cu o pereche de jeanși largi sau mulați.
Nu uita de jacheta din piele sau de pardesiul scurt, care îți oferă un plus de confort. În ceea ce privește încălțările, poți opta pentru cizme scurte, îmblănite sau pentru pantofi sport comozi. Pentru a scoate ținuta din zona previzibilă, nu ezita să porți o pereche de șosete vesele, potrivite pentru femei și bărbați. Fie că îți plac șosetele cu dungi, cu buline sau cu imprimeu animal, toate modelele arată excelent cu o ținută casual.
Cu rochii călduroase
Nu renunța la rochii în zilele de toamnă, ci alege modele călduroase, tricotate. Pentru o zi de toamnă în oraș, poți alege rochii midi potrivite pentru vremea de afară, pe care să le porți cu încălțări precum ghetele, bocancii sau cizmele.
Atunci când porți o rochie într-o singură culoare, șosetele vesele sunt cele care îți transformă look-ul rapid și distrag atenția de la restul ținutei. Porți rochia călduroasă cu bocanci? Asigură-te că ai în garderobă șosete colorate lungi, care se văd. Dacă nu vrei ca șosetele să se vadă dar îți plac modelele colorate, nu uita că există tălpici de damă în diferite modele și imprimeuri.
Cu fustă și pulover
Poți alege o ținută elegantă și feminină pentru o zi de toamnă, dacă iei din dressing o fustă midi plisată, în nuanțe de maro, verde sau burgundy. Asortează fusta cu un pulover scurt călduros și dresuri, pentru un outfit care te pune în valoare.
Continuă accesorizarea ținutei cu un palton lung și o pereche de șosete haioase, care se văd din interiorul ghetelor.
Cu treninguri moderne
Pentru o zi de toamnă în care ai multe de rezolvat în oraș, poți să îmbraci un trening călduros și modern, din catifea. Evidențiază treningul monocrom cu o pereche de șosete vesele, în nuanțe intense și poartă pantofii sport preferați.
Dacă îți este frig, poartă și o vestă matlasată sau o jachetă sport, un articol esențial pentru un look relaxat, potrivit pentru toamnă.
Cu pantaloni din piele și hanorac
În zilele în care vrei să renunți la jeanși, treninguri sau fuste, ia în calcul și pantalonii din piele. Pentru toamnă, pantalonii din piele reprezintă soluția optimă, fiindcă sunt comozi și călduroși. Înlocuiește puloverul cu un hanorac supradimensionat și adaugă o pereche de bocanci moderni, alături de șosete colorate.
Poți să adaugi și un palton simplu sau cu imprimeu, pentru o ținută modernă de toamnă.
Cu un costum elegant
Femeile și bărbații pot alege ținute office impecabile, compuse dintr-un costum elegant. Pentru a scoate ținuta dintr-o zonă rigidă, poți să porți șosete colorate alături de costumul croit impecabil.
Combinația dintre șosete funky și costume office este la modă de numeroase sezoane, așa că merită să o încerci.
Oricare ar fi ținuta preferată pentru toamnă, îndrăznește să porți accesorii cool, precum șosetele vesele, pentru un plus de stil!