Ce tip de încălțăminte trebuie să alegi pentru rutina ta zilnică?

Dacă ai un stil de viață activ sau o rutină zilnică destul de încărcată, este important ca încălțămintea pe care o porți să corespundă nevoilor tale. Îți vei putea duce la bun sfârșit toate activitățile mult mai ușor, atunci când porți pantofi confortabili, care îți oferă un nivel optim de susținere. Iată câteva opțiuni de încălțăminte cu care poți crea ținute lejere, sport sau smart-casual.

Pantofi casual din piele naturală

Pentru zilele în care ai de parcurs distanțe destul de mari pe jos, completează-ți ținuta lejeră cu cei mai comozi pantofi casual din piele din garderoba ta. Încălțămintea din piele naturală nu este doar confortabilă ci asigură și o ventilație corespunzătoare, astfel încât pielea ta să poată respira așa cum trebuie.

Atunci când vine vorba de pantofi casual, ai la îndemână o diversitate de opțiuni, de la adidași din piele care pot tinde ceva mai mult către stilul sport, până la pantofi de tip Oxford cu care poți crea ținute smart-casual, potrivite pentru o zi la birou.

Balerini sau mocasini

Încălțămintea fără toc este alegerea ideală atunci când vrei să creezi ținute practice, dar în același timp șic. Poți purta mocasinii tăi preferați atât cu blugi cât și cu pantaloni din stofă și o cămașă cu linii elegante.

Cele mai citite articole

Dacă preferi ținutele pline de feminitate, dar suficient de confortabile, accesorizează o rochie de zi până la genunchi sau de lungime midi cu niște balerini simpli sau decorați cu elemente subtile precum mici funde sau catarame. Acest outfit este ideal pentru zilele de primăvară sau toamnă în care vrei să-ți pui în valoare stilul vestimentar dar să te bucuri și de o libertate de mișcare cât mai mare.

Pantofi cu platformă

La fel de confortabili dar și foarte interesanți din punct de vedere vizual sunt pantofii cu platformă. Îi poți include în ținute variate, atât în asociere cu blugi, cât și cu salopete, pantaloni din piele sau stofă, dar și fuste. Încălțămintea cu platformă este ideală dacă vrei să-ți alungești silueta fără a opta pentru tocuri înalte, ce necesită un efort sporit pentru o purtare îndelungată.

Ghete și cizme cu talpă joasă

În zilele reci sau ploioase în care trebuie să pleci la drum, ghetele sau cizmele cu o talpă joasă sunt o alegere inspirată. Pentru cât mai multă versatilitate, poți opta pentru încălțămintea în tonuri neutre de negru care se potrivesc mai multor stiluri de ținute.

De asemenea, încălțămintea cu fermoar și cea de tip slip-on sunt cele mai practice variante atunci când ești pe grabă. Și în acest caz, este bine să te îndrepți către modele din piele naturală ce conferă o rezistență și o durabilitate sporită.

Indiferent de activitățile pe care le ai programate, sau de stilul vestimentar pe care îl preferi, este important să te bucuri de cât mai mult confort în zilele aglomerate. Ține cont de recomandările noastre și alege încălțămintea care te reprezintă și te ajută să te simți cât mai bine pe tot parcursul zilei!

Cele mai citite articole

Elegantes

Elegantes

Articole: 894